Direcţia Generală Învăţământ este o subdiviziune a Consiliului Raional, specializată în conducerea învăţământului în raion, care îşi desfăşoară activitatea în baza Legii privind administraţia publică locală, a Codului Educației, actelor normative, ordinelor, dispoziţiilor şi instrucţiunilor emise de Ministerul Educaţiei, Culturii și Cercetării, deciziilor Consiliului Raional şi dispoziţiilor Preşedintelui raionului.
Direcţia este subordonată Ministerului Educaţiei, Culturii și Cercetării în plan ştiinţifico-didactic şi Consiliului Raional în problemele administrării şi asigurării financiare şi materiale.
Direcţia îşi desfăşoară activitatea în baza Regulamentului propriu, elaborat în conformitate cu Regulamentul-tip şi aprobat de Consiliul Raional, precum şi în strânsă colaborare cu organele administraţiei publice locale, instituţiile de formare iniţială şi perfecţionare a cadrelor didactice, instituţiile de cercetări ştiinţifice în domeniul pedagogiei şi psihologiei, alţi factori cu atribuţii în domeniul învăţământului şi educaţiei.
Direcţia este responsabilă de întreaga activitate educaţională în raion.